Nici un copil nu se naște cu vreo fobie. Nou-născutul are doar două frici: prima e frica să nu fie scăpat din brațe (ați văzut cum face un nou-născut care e ridicat repede de pe o masă de înfășat sau care e trecut repede, culcat fiind, din brațele cuiva în ale altcuiva? întinde brusc și mîinile și picioarele și se desface ca o stea în patru colțuri) iar a doua e frica de zgomote puternice. Astea sunt cele două frici cu care ne naștem. Atît. Toate fricile și fobiile sunt dobîndite, deci absolut nenaturale. Un bebeluș n-are frică de păianjeni, de lifturi sau de păsări.
De la frici des întîlnite, cum ar fi frica de întuneric, de vorbit în public, de înălțime sau de insecte, sau frici mai rare (de nasturi, flori sau mătase) pînă la frici moderne, cum ar fi nomofobia („no mobile phone phobia”), toate fobiile au rădăcini adînci și puternice și pot ajunge să ne limiteze în diverse feluri. Cauzele sunt profunde iar subconștientul nostru le protejează ca pe niște comori rare. Am întîlnit oameni care își poartă fricile ca pe o posesiune de preț și care și-au organizat viețile în așa fel încît să nu-și „deranjeze” fricile.
În momentul în care ele ajung să ne restricționeze puternic și să ne afecteze calitatea vieții, începem – unii dintre noi cel puțin – și ne străduim cu toată voința de care dăm dovadă și cu toată rațiunea pusă la lucru, să înfrîngem fobia cu pricina. Asta e ca și cum aș încerca să explic cuiva cu care iau masa și care a început brusc să sughită că este absolut esențial și obligatoriu să se oprească din sughițat, fiindcă suntem la masă. Nu argumentele mele raționale o să-l oprească, ci eventual o sperietură.
Problema e că o emoție, mai ales una atît de adînc înrădăcinată – cum e de exemplu cauza unei fobii – cîștigă întotdeauna în fața rațiunii. Dacă n-ar fi așa, n-am mai avea războaie, necum fobie de păianjeni. O emoție nu poate fi înfrîntă decît de o altă emoție, mai puternică. Iar sediul emoțiilor este subconștientul.
De cîte ori am ajutat un client să descopere cauza vreunei frici, fie că e frica de înălțime, de vertij sau de vorbit în public, clientul a reușit întotdeauna să descopere rădăcina problemei, care întotdeauna era o emoție adîncă și mult mai puternică, formată în urma unei întîmplări de demult, în majoritatea cazurilor din copilăria foarte mică. Nu întîmplările sau evenimentele în sine ne marchează, ci interpretarea emoțională pe care o dăm evenimentelor la o vîrstă extrem de mică, cînd nu avem la dispoziție decît emoțiile noastre și cînd suntem puternic influențați de mediul în care creștem.
Poveștile despre descoperirea cauzelor adevărate ale fobiilor sau fricilor sunt cele mai bune exemple care ilustrează vorba „unde dai și unde crapă”, iar cauza acestora, odată aflată, determină în majoritatea cazurilor fie anularea pe loc a fricii, fie dispariția ei treptată într-un interval scurt de timp. Adică eliberarea de frică.:
Găsiți articolul care m-a inspirat aici
