Despre RTT


 

Rapid Transformational Therapy (RTT) este o terapie distinctă, de pionierat, bazată pe neuroștiință, care produce rezultate rapide, sigure și permanente. Această metodă  combină principiile cele mai eficiente ale hipnoterapiei, psihoterapiei, programării neuro-lingvistice (NLP) și ale terapiei cognitiv-comportamentale (CBT). 

RTT produce rezultate extraordinare și determină schimbări cu efect permanent la nivel emoțional, psihologic și fizic pentru că accesează direct modelele de gîndire, obiceiurile, deprinderile și modul nostru de a interpreta lucrurile, aflate toate în subconștient. 

Cîți dintre noi nu am încercat să schimbăm lucruri în noi propunîndu-ne termene, promițînd și altora că ne vom ține de cuvînt, luînd hotărîri în legătură cu noi înșine și nereușind să le respectăm ? Cîți nu ne-am promis că de la anul, de luna viitoare, de mîine, lucrurile se vor schimba? Sau cîți dintre noi nu folosim fraza: “Ăsta sunt, nu mă mai pot schimba la vîrsta asta, am încercat toată viața, asta e”, sau: “m-am acceptat așa cum sunt”, pentru că “oamenii maturi nu se pot schimba”? 

De ce voința clară, hotărîrea puternică, decizia singulară nu ajută destul cînd vreau să am mai multă încredere în mine, cînd sunt în depresie, cînd vreau să renunț la fumat, cînd o traumă recentă sau din copilărie mă urmărește, cînd mă auto sabotez prin tot ce fac și simt, indiferent de cît de mult VREAU să nu mai mă simt așa?

Pentru a schimba un obicei sau o deprindere trebuie mai întîi să schimbăm un mod de gîndire. Orice ne propunem cu mintea analitică, rațională, logică, cu ceea ce numim mintea conștientă este în copleșitoarea majoritate a cazurilor anulat de deprinderi și moduri de gîndire imprimate adînc în subconștient.

Terapia pe care v-o descriu și pe care o practic elimină deprinderile defectuoase, modelele negative de gîndire și comportament tocmai pentru că are acces la subconștient, acolo unde aceste modele negative s-au imprimat și unde le poate înlocui cu deprinderi noi, actuale cu vîrsta la care suntem, congruente cu ceea ce ne propunem să eliminăm, să schimbăm și să înlocuim în mintea și în viața noastră.

Rapid Transformational Therapy acționează rapid, eliminînd astfel nevoia de ședințe repetate vreme de luni sau poate ani. În foarte multe cazuri, o singură sesiune de 1,5-2 ore produce schimbări majore și permanente, tratînd o gamă largă de probleme emoționale, psihice și fizice, la copii, adolescenți și adulți. În cazuri mai complexe e nevoie de maximum trei sesiuni.

Cu ajutorul metodei Rapid Transformational Therapy s-au tratat cu succes probleme legate de:

  • Adicții : tutun, alcool, droguri, jocuri de noroc
  • Anxietate și depresie
  • Anorexie și bulimie
  • Durere cronică, migrene
  • Infertilitate secundară
  • Fobii și frici diverse
  • Lipsă de încredere și motivație
  • Probleme dermatologice 
  • Probleme legate de alimentație
  • Probleme legate de relația de cuplu
  • Probleme sexuale
  • Procrastinare
  • Stress
  • Traume cu cauze diverse.
RTT Therapist Logo