Cuvintele de mai jos sunt fragmente din mărturiile celor pe care i-am ajutat să-și transforme și să-și împrospăteze viața.


Vorbele lor mă umplu întotdeauna de recunoștință și de mîndrie și îmi dau inspirație și curaj.

Le sunt profund recunoscătoare pentru încredere și mîndră de mine pentru faptul că le-am fost alături cu folos.

Dincolo de motivația mea puternică, de cunoștințe, abilități și experiență, rîndurile de mai jos mă inspiră și mă susțin să merg mai departe pe acest drum minunat, care de fiecare dată, cu fiecare suflet pe care îl întîlnesc, îmi dovedește cît de puternică și miraculoasă este natura umană.

VERTIGO, FRICĂ DE ÎNĂLȚIME

Am făcut o sesiune de terapie on-line cu Roxana, care este o persoană caldă, empatică, în prezența căreia m-am simțit în siguranță și înțeleasă pe parcursul întregii sesiuni. Am apelat la ea pentru a mă ajuta să scap de o senzție puternică de vertij și frică de înălțime, instalate în ultima vreme și de care nu suferisem înainte.

În timpul sesiunii, Roxana m-a ajutat să descopăr cauza: anumite evenimente din copilărie, precum și o traumă recentă. Apoi m-a ajutat să înțeleg și să renunț la simptomul supărător. Ușurarea și sentimentul de libertate pe care le-am simțit imediat după sesiune au fost minunate. Înregistrarea audio făcută de Roxana, și pe care o ascult în fiecare zi, confirmă și întărește ceea ce am realizat în timpul sesiunii și anume că sunt destul de puternică să fac față oricărei schimbări din viața mea.

Roxana are o voce calmă, caldă și îmi place tare mult să ascult înregistrarea.

O recomand pe Roxana din tot sufletul, este o terapeută înnăscută!

VIctoria, 49 | Marea Britanie

TRAUMĂ

Pînă duminică credeam cu tărie că fericirea nu mi-a fost, nu îmi este și nu-mi va fi niciodată la-ndemînă, pentru că nu o merit și pentru că nu voi fi conta îndeajuns pentru nimeni niciodată. Cel mai rău lucru era că simțeam că nu însemn destul pentru părinții mei. Valiza aia plină cu jucării, pe care tata a luat-o cu el cînd a plecat și eu aveam 3 ani, s-a transformat de-a lungul anilor într-o încărcătură de amintiri și suferințe cumplite, lipsă de încredere, groaza că nimeni nu mă iubește și nu mă va iubi, precum și sentimentul că indiferent ce fac voi dezamăgi pe toată lumea pentru că nu merit să fiu fericită. Chiar și soțul meu mi-a spus la un moment dat că starea mea de fericire este chiar nefericirea! Eram foarte deprimată.

Sesiunea de hipnoterapie pe care am făcut-o cu Roxana a fost absolut unică și nu o voi uita niciodată. Roxana m-a ajutat în 90 de minute să vindec răni sufletești tare adînci. Toate imaginile atît de vii și dureroase au devenit un film la care am reușit să mă uit fără să mai mă doară. Au fost lacrimi multe, au fost cuvinte pe care le-am spus cu atîta ușurință, atît de natural, fără nici un fel de rușine că îmi deschid sufletul. 

Cu ajutorul cuvintelor atît de puternice ale Roxanei am realizat deodată cît de puternică, de frumoasă și valoroasă sunt. Am acceptat tot și dintr-o dată am simțit cum cineva mi-a smuls greutatea aia cumplită din piept. Mi-aduc aminte că i-am spus Roxanei: “Locul ăla e gol acum! Pot să respir și îl umpu încet cu fericire! Simt cum se-întîmplă!”

După sesiune m-am simțit ușoară ca un fulg. Am sărit și am dansat de bucurie și din ziua aceea tot așa mă simt. 

Roxana, îți mulțumesc că m-ai făcut să cred în ceea ce sunt cu adevărat. Știu că e doar începutul, dar sunt sigură că am început cea mai frumoasă călătorie din viața mea!

Maria, 42 | Germania

VORBIRE ÎN PUBLIC

Mi-a plăcut foarte tare sesiunea cu Roxana. Ea a reușit să dezgroape și să înlăture difeite obstacole, toate legate de un sentiment de nesiguranță adînc imprimat în subconștient.

Acum mă simt mult mai încrezător și optimist, ori de cîte ori vorbesc în public.

Mulțumesc, Roxana.

Oliver, 38 | Marea Britanie

ÎNCREDERE ÎN SINE

Am avut de curînd o sesiune foarte profundă și revelatoare cu Roxana, care m-a ajutat să rezolv cîteva probleme pe care le-am avut toată viața. În timpul sesiunii de hipnoterapie, întrebările au fost atît de precise și bine țintite, încît am reușit să ajung exact la cauza problemelor. 

Sesiunea a fost urmată de o înregistrare audio excelentă, pe care o folosesc acum frecvent pentru a susține și amplifica efectul sesiunii inițiale. 

Ben, 72 | Marea Britanie

1.STIMĂ DE SINE | 2. SPONDILOZĂ CERVICALĂ

Am avut deja două sesiuni cu Roxana, pe subiecte diferite și de aceea îmi face o mare bucurie să o recomanda ca terapeut. Prima sesiune m-a ajutat să înțeleg cauza pentru care stima de sine îmi coborîse atît de mult în ultima vreme și am aflat ce am de lucrat de acum înainte. Acum mă simt energizată și revitalizată, relațiile mele de la serviciu s-au îmbunătățit în mod dramatic și am reușit în final să pun punct unei relații toxice de lungă durată. Pot cu adevărat spune că acum sunt LIBERĂ.

Îți mulțumesc din suflet Roxana! Ai un talent și o pricepere deosebite, te rog folosește-le în continuare!

De cîțiva ani am descoperit că oamenii au capacitatea să-și vindece suferințele fizice și tot căutam să găsesc modalitatea prin care pot și eu face asta. Sesiunea extrem de interesantă pe care am avut-o cu Roxana m-a învățat cum anume să fac asta. E ULUITOR! Funcționează! Incredibil dar funcționează! Sufeream de ani de zile de spondiloză cervicală, o durere cumplită în ceafă și umăr, iar acum durerea a dispărut aproape complet! Cîteodată, din cauza poziției incorecte, durerea pare că revine, dar dispare după ce ascult înregistrarea făcută de Roxana. Ascult în continuare “Healing Vortex” și are un efect extraordinar asupra întregului corp.

Terapia este extraordinară iar Roxana are un adevărat har de a vindeca!

Cătălina, 52 | România

ANXIETATE | TRAUMA

Am decis să fac o schimbare, mi-am dorit foarte, foarte mult să schimb totul. Dar cum să schimb, cum să "mă" schimb? Nu știam de unde să încep și cum?! Am ales...pentru că în fiecare minut al zilei facem alegeri, de ce anume să ne pese. Așadar, schimbarea înseamnă pur și simplu să alegi să faci alte lucruri de care să-ți pese. Chiar foarte simplu, doar ca nu e ușor!

Astfel, am ales să iau legatura cu Roxana și să pornesc într-o frumoasă calatorie (deși, la început, habar n-aveam cît de interesant va fi), pentru a mă reinventa, pentru a mă redefini și am făcut asta printr-o sesiune de hipnoză, cu o mare încredere în această formă de terapie.

După doar o săptămînă mi-am tras propiile concluzii, vedeam chiar eu propria schimbare, eram mult mai liniștită, veselă, nu mă mai crizam sau panicam în absolut tot ce făceam, simțeam cum lucrurile se așează de la sine. Am realizat că se poate și am prins mai mult curaj si încredere să merg mai departe. Rezultatele au venit foarte repede, confirmate atît de persoanele din jur, dar mai ales conștientizate chiar de mine.

Acum, după 3 săptămîni, spun cu bucurie și asumare totală că această terapie prin hipnoză m-a schimbat fantastic. Am reușit să schimb macazul, să intru pe un cu totul alt drum, să rezolv situații pe care nici măcar nu le conștientizam înainte. M-a ajutat să-mi redobîndesc valorile, atitudinea pozitivă, încrederea în mine, stima și iubirea de sine, sentimentele autentice. Simt că am reușit să trec peste tot ce mă ținea pe loc sau mă trăgea înapoi.  Am reușit să sparg barierele trecutului, să le înving, să vindec rănile și să-mi creez o nouă identitate, un drum proaspăt, o viață nouă și frumoasă. Totul datorită acestei terapii pe care am făcut-o împreună cu tine, Roxana.

Atat de simplu...mi-am dorit mult și am realizat foarte mult.

Acum SUNT CEEA CE VREAU SA FIU!!!

Multumesc, Roxana.

Gabriela, 42 | România

TRAUMĂ

Roxana știe într-adevăr să asculte! Își tratează clienții cu extrem de multă atenție de la începutul procesului terapeutic pînă la sfîrșit. Cu calm și multă siguranță, ea a  ales cea  mai bună tehnica pentru a mă ajuta să mă eliberez de blocajele din trecut. La sfîrșitul sesiunii eram vlăguită dar refăcută, pentru că mă eliberasem de vina adîncă pe care am purtat-o în mine. Înregistrarea făcută special pentru mine m-a ajutat să continui transformarea și să realizez o puternică schimbare in mine după cele 21 de zile. O recomand din toată inima!

Tiana, 32, Franța

TRAUMĂ 

Am rugat-o pe Roxana să mă ajute să depășesc un blocaj major din viața profesională și din relația mea cu ceilalți, iar ceea ce a reușit să facă a fost absolut spectaculos: a lucrat cu extremă precizie și grijă, am simțit forța cu care m-a susținut pe tot parcursul călătoriei. In timpul sesiunilor este foarte generoasă și profundă, iar rezultatele au fost excelente și au dus la o eliberare imediată a blocajelor. 

Albertina, 37, Italia